Nevoie de elixir...

Cititorule drag,

          Ne aflăm pe tărâmul unei pseudoștiințe, sub guvernarea a miliarde din acei licurici pe care - nu-i așa? - îi priveai și tu, fermecat fiind, atunci când un cer senin de vară se deschidea deasupra creștetului tău. Cele mai frumoase amintiri mă poartă cu gândul departe, la caleașca aurită, trasă de cai în jos, pe Calea Lactee, o caleașcă pe care eram atât de convinsă că o puteam distinge, cu mare emoție și cu ochii aproape lăcrimând de somn, în direcția indicată, atunci când mi se vorbea despre ''Carul Mare''...

         Ulterior,''Carul Mare'' mi s-a revelat în adevărata sa splendoare, așa cum îl văzuseră și anticii, cu mii de ani în urmă, ancorat deasupra acoperișului unei case, într-o perfecțiune sfidătoare, mai presus de orice caleașcă pe care mintea umană contemporană ar putea-o creiona. Și n-a mai fost cale de întoarcere. Conștientizarea faptului că cerul era cea mai mare avuție lăsată de cei de demult, că ei sculptaseră trainice constelaţii din stele, n-a mai lăsat loc de aşteptare. Au urmat ani dedicaţi studiului astronomiei, în calitate de autodidact, olimpiade naţionale şi internaţionale, observaţii ale fenomenelor cosmice şi, peste toate acestea, o pasiune mereu crescândă, o sete tot mai mare de a pătrunde tainele Universului.

           Şi, aidoma drumurilor iniţiatice străbătute de avatari, parcursul meu s-a confruntat cu tot mai multe întrebări la răscruci, cu porţi ce lăsau loc interpretărilor, cu o serie de lacune... pe care le-am umplut cu subiectivism, cu imaginaţie, înţelegând că farmecul Cosmosului consta tocmai în păstrarea permanentă a unei mostre de mister, a unor întrebări fără răspuns pentru frământările eternităţii. Şi care din fiinţele celeste ar putea nega fascinaţia existenţei veşnicelor semnelor de întrebare? Cine ar vrea cu adevărat să ştie că tocmai a trăit cel mai frumos moment din viaţă, că niciunul nu va mai fi la fel? Sau că abia s-a încheiat cea mai grea încercare, iar viaţa va intra pe un făgaş monoton... nimic măreţ, demn de a fi luat în seamă? Dar asta ar însemna că mai există ceva în afară de ştiinţă, în afară de calcule matematice...adică, există legea astrului (astronomia, din greacă, astron şi nomos) şi teoria, ştiiţa, studiul astrului (astrologia, din greacă, astron şi logos). Sau, poate cele două ar putea fi studiate împreună, înţelese concomintent, explicate una prin existenţa celeilalte. Fiindcă niciunul din marii astronomi nu a negat o astfel de posibilitate, dimpotrivă. Iată câteva exemple în acest sens:

• Cei care neagă influenţa planetelor încalcă evidenţa clară, pe care nici un om educat şi cu judecata sănătoasă nu ar trebui să o contrazică. - Tycho Brahe (1546 - 1601), De Disciplinus Mathematicis;
• O experienţă dintre cele mai consistente… stimularea naturii sublunare (adică umane) de către conjuncţiile şi aspectele dintre planete mi-a instruit şi mi-a constrâns convingerile potrivnice - Johannes Kepler (1571-1630);
• Astrologia este o ştiinţă în sine, care ne iluminează. Graţie ei am învăţat multe lucruri şi îi datorez mult. Cunoştinţele geofizice scot în relief puterea stelelor şi planetelor asupra destinului pământesc. La rându-i, astrologia întăreşte toate astea într-un mod deosebit. Din această cauză, astrologia este un fel de elixir pentru umanitate. - Albert Einstein (1879-1955);

         ...aşadar, propun o astrologie revoluţionară, o astronomologie, bazată pe date concrete - diferită de aceea în care aflăm că toţi leii vor moşteni într-o anume zi, că peştii vor găsi marea iubire cu o zi după - o astrologie care să fructifice tot ce e mai bun din descoperirile astronomice, fără însă a avea pretenţia de a cunoaşte destine în totalitate, contribuind, astfel, la satisfacerea nevoii de elixir a umanităţii...

           Mulţumesc!

                       Arlette