Casele astrologice/astronomologice

Casele astrologice constituie arii de influenţă ale planetelor din spaţiul cosmic, fiind identificabile în planul orizontal al observatorului şi determinabile matematic. Reprezintă un concept complex, care pornește de la transpunerea aşa-numitelor case ale Pământului pe planul eclipticii. Pentru acest procedeu, este nevoie de determinarea poziţiei pe cerc a cuspidelor acestor case. Cuspidele constituie granițele dintre două case astrologice (sau dintre două semne zodiacale). Casele Pământului sunt în număr de 12 (numerotarea se face în sens retrograd), egal cu cel al zodiilor, şi se împart în angulare (cardinale), succedente şi cadente (respectiv, personale, materiale, sociale şi spirituale). În vederea conturării caselor pe cercul astrologic, se începe, de regulă, cu determinarea cuspidelor caselor unghiulare (casele I, IV, VII, X), deoarece acestea pot fi delimitate uşor, pornind de la intersecţia a trei planuri fundamentale: al orizontului, al eclipticii şi al meridianului locului.
După cum se poate observa în imaginea alăturată, ascendentul (A^s) şi, respectiv, a descendentul (D^s) se pot identifica în cele două puncte în care planul orizontului intersectează planul eclipticii. Poziţia pe ecliptică a acestora depinde de locului naşterii, căruia îi revine un plan al orizontului, vizibil din acel punct, perpendicular pe axa Zenit-Nadir. În vederea obţinerii intersecţiei acestui plan cu cel ecliptic, se consideră cercul mare al orizontului ce conține centrul Terrei, paralel cu cel care trece prin locul nașterii. Acest cerc îl întâlneşte pe cel al eclipticii în punctele numite ascendent şi descendent (cuspidele Casei I şi Casei VII). Tot prin locul naşterii trece planul meridian al locului, important în vederea determinării mijlocului cerului (M^c-medium coeli-cuspida Casei X) şi, respectiv, a fundului cerului (I^c-imum coeli-cuspida Casei VII), întrucât cele două puncte se află la intersecţia planului meridian cu cel al eclipticii. Altfel spus, poziţia cuspidei celei de-a zecea case se determină pornind de la linia orizontului spre zenit, până când privirea întâlneşte brâul constelaţiilor ecliptice. Constelaţia găsită astfel este cea aflată la cea mai mare înălţime pe linia eclipticii, văzută din locul naşterii, la momentul naşterii. În sinteză, ascendentul şi descendentul se află la intersecţia eclipticii cu planul orizontului, iar mijlocul şi fundul cerului se găsesc la intersecţia eclipticii cu planul meridianului locului.
           Acest mod de determinare a poziţiei pe cercul zodiacal a celor patru case prezentate anterior este îmbăţişat aproape în unanimitate de metodele de calcul cunoscute. În ceea ce priveşte celelalte case (cele succedente - II,V,VIII,XI - şi cadente - III,VI,IX,XII) s-a folosit de-a lungul timpului o varietate de metode şi modele.
             Cele mai vechi astfel de sisteme porneau de la premiza corelării caselor astrologice cu zodiile de pe ecliptică, argumentând că un asemenea mod de calcul are avantajul unei marje reduse de eroare, comparativ cu alte modele (cele cuadrante), în special în ceea ce priveşte folosirea cercului mare al orizontului în locul planului orizontal vizibil la latitudini mai mari de 60°. Din această categorie fac parte metode de domificare timpurii, precum următoarele:

1. metoda semnelor întregi  - ascendentul se determină în mod clasic, se poziţionează pe ecliptică în zodia corespunzătoare, dar cuspida Casei I glisează la 0° a zodiei respective. De exemplu, dacă am calcula cuspida acestei case ca fiind pe cercul ecliptic la 17° în Capricorn, metoda ar presupune să marcăm prin convenţie pe harta astrală A^s ca fiind la 0° în Capricorn;
2. metoda caselor egale - casele astrologice se împart la fel ca semnele zodiacale pe ecliptică, prin urmare, fiecăreia îi corespunde un arc de cerc de 30°. Ascendentul se calculează ca şi la metoda precedentă, se păstrează cuspida găsită prin calcul (de exemplu, la 17° în Capricorn), iar celelalte cuspide se vor afla fiecare la câte 30° de cea precedentă. Deci, cuspida Casei II s-ar afla la 17° în Săgetător (deoarece mai rămân 13° din Capricorn şi mai trebuie 17° din zodia următoare până la completarea distanţei de 30° de arc între două case succesive).
3. metoda caselor egale şi a semnelor întregi - este o combinaţie a celor două metode precedente, prin urmare, casele vor ocupa fiecare un arc de cerc de 30°, începând de la 0° din zodia în care se află cuspida Casei I. Dacă această cuspidă se alfă la 17° Capricorn, se va considera, prin convenţie, la 0° Capricorn. Calculând mai departe, Casa II va începe la 0° Săgetător, Casa III, la 0° Vărsător etc. 

      În aceste sisteme, M^c nu joacă întotdeuna rolul cuspidei Casei X, ci se perindă între casele din jumăteatea superioară a eclipticii, adică în intervalul format de Casa VIII şi Casa XII, în funcţie de latitudine. Variaţia poziţiei M^c decurge din faptul că, în condiţiile în care se utilizează una din primele două metode sau combinaţia lor, cel mai înalt punct de pe ecliptică, văzut din locul naşterii, nu va cădea întotdeauna în interiorul Casei X. Cele trei modele vechi nu utilizează M^c ca reper în determinarea cuspidelor, ci doar ascendentul şi, respectiv, descendentul şi zodiile de pe ecliptică. Cu toate acestea, mijlocul cerului, respectiv, fundul cerului, ca punct opus al acestuia îşi păstrează şi în cazul metodelor amintite seminficaţiile tradiţionale.

          Modelele relativ mai recente de calcul sunt cunoscute sub denumirea de sisteme cuadrante. Acestea se caracterizează prin faptul că cele patru cuspide principale (ale caselor I, IV, VII şi X) se află în relaţii de cuadratură sau careu (formează colţurile unui dreptunghi înscris în cercul ecliptcii), iar aceste cuspide se identifică cu punctele de pe boltă notate cu A^s, M^c, D^s, I^c. Există o mare diversitate de astfel de sisteme de domificare, cele mai cunoscute fiind Porphyry, Alchabitius, Regiomontanus, Placidus, Meridian, Campanus, Neo-Porphyry, Krusinski.

1. sistemul Pophyry - este cel mai vechi sistem cuadrant, datând din secolul al II-lea (prima descriere îi aparţine astrologului Vettius Valens), ce implică faptul că fiecare cuadrant al eclipticii este împărţit în trei părţi egale. Mai întâi, se află cuspidele caselor angulare, obţinându-se un cerc divizat în patru părţi egale, apoi fiecare din acestea se mai divide la câte trei sectoare identice.
2. sistemul Alchabitius - a fost propus în secolul al X-lea de astrologul arab Alchabitius şi are la bază divizarea la trei părţi egale a timpului (exprimat în grade de cerc şi în subunităţile acestora) necesar ascendentului (cuspida Casei I) pentru a ajunge în dreptul meridianului locului (respectiv, a timpului scurs până la coborârea ascendentului până la nivelul descendentului şi a dispariţiei acestuia sub linia orizontului). Se obţin cuspidele lipsă ale caselor din jumătatea superioară a ecliptcii (Casele II, III şi Casele V, VI) şi, prin opoziţie cu acestea, se deduc şi cuspidele caselor din jumătatea inferioară (Casele VIII, IX şi Casele XI, XII).
3. sistemul Regiomontanus - porneşte de la împărţirea ecuatorului ceresc în 12 sectoare egale. Acestea sunt apoi proiectate pe ecliptică, de-a lungul meridianelor ce unesc capetele axei lumii (Zenitul şi Nadirul). Prin urmare, modelul corelează cele trei planuri fundamentale ale sferei cereşti (cel al eclipticii, al ecuatorului şi al orizontului). Sistemul Regiomontanus, propus de astrologul german  Johann Müller, a fost ulterior înlocuit de sistemul Placidus.
4. sistemul Placidus - este unul din cele mai răspândite sisteme de case, în special în astrologia vestică modernă. Porneşte de la stabilirea cuspidelor mari, în sistem cuadrant, obţinându-se divizarea cercului astrologic în patru sectoare. Casele intermediare sunt determinate în continuare în strânsă legătură cu locul şi cu momentul naşterii. Mai precis, se calculează timpul scurs de la momentul naşterii până la culminarea ascendentului (atunci când ascendentul ajunge la mijlocul cerului) - semiarcul diurn, iar acesta se împarte la trei. Adăugând treimea astfel obţinută la ora naşterii, se află cuspida Casei XII, adunând două treimi, se determină cuspida Casei XI. În continuare, cu A^s ajuns în poziţia iniţială a   M^c, se reia procedeul aplicat în cazul primului semiarc diurn (se determină cuspidele Caselor IX şi VIII), continuându-se cu obţinerea în mod identic a cuspidelor caselor aflate pe arcul nocturn (pe semiarcul nocturn de la D^s  până la I^c evidenţiindu-se cuspidele Caselor VI şi V, iar pe semiarcul cuprins între I^c şi A^s, cuspidele Caselor III şi II. Prin urmare, se poate afirma că deşi sistemul Placidus este similar cu modelul Alchabitius (deoarece ambele împart în trei părţi egale timpul necesar ascendentului pentru a străbate un cuadrant, folosind cercuri orare pentru a proiecta cuspidele pe ecliptică), cele două diferă sub aspectul arcelor de cerc utilizate. Atfel spus, în timp ce sistemul Alchabitius propune împărţirea primelor două semiarce şi aflarea cuspidelor din arcul nocturn prin opoziţie cu cele determinate în prealabil, sistemul Placidus este unul iterativ, care presupune împărţirea fiecăruia din cele patru cuadrante, pe măsură ce ascendentul se suprapune, pe rând, peste cuspidele mari. Sistemul a fost denumit după călugărul italian Placidus de Titis (secolul al XVII-lea), deşi se pare că a fost menţionat pentru prima dată în literatura arabă în secolul al XIII-lea.
5. sistemul Meridian sau Axial - divide ecuatorul ceresc în 12 părţi egale, pornind de la meridianul locului (de aici decurge faptul că ascendentul nu este unul şi acelaşi cu cuspida Casei I). Punctele obţinute astfel servesc drept cuspide ale caselor astrologice, după ce sunt în prealabil proiectate de-a lungul meridianelor cereşti pe ecliptică. Ascendentul îşi menţine semnificaţiile astrologice consacrate, cu toate că este înlocuit de ascendentul ecuatorial (intersecţia meridianului locului cu ecliptica). Sistemul Meridian este, prin urmare, un pseudosistem cuandrant, deoarece, deşi cuspidele caselor cadente se află în relaţii de cuadratură, cea a Casei I nu se identifică cu ascendentul.
6. sistemul Campanus - îi este atribuit lui Campanus din Novara, deşi se presupune că ar fi fost folosit şi înainte de acesta. Planul de la care porneşte modelul este cel al primului vertical (cercul mare care trece prin Zenit, Nadir şi punctul cardinal Est din planul orizontului observatorului). Acest cerc este împărţit în 12 părţi egale, care sunt apoi proiectate pe ecliptică de-a lungul meridianelor ce unesc Zenitul cu Nadirul.
7.  sistemul Krusinski- alege ca plan de bază cercul mare al sferei cereşti, determinat de următoarele trei puncte: centrul sferei cereşti, zenitul, ascendentul (în astrologie este denumit cercul mare Ascendent-Zenit, întrucât faptul că este cerc mare implcă trecerea acestuia prin originea sferei). Planul circular, astfel identificat, este divizat în 12 de sectoare de cerc egale. Ascendentul şi descendentul sunt poziţionate la fel ca la modelele precedente, reprezentând cuspidele Casei I, respectiv, a Casei VII. Schimbarea intervine în ceea ce priveşte cuspidele Casei X şi a Casei IV. Astfel, cuspida Casei X devine însuşi Zenitul şi, analog, cuspida Casei IV este reprezentată de Nadir. Odată obţinute poziţiile tuturor cuspidelor, acestea sunt proiectate de pe cercul mare Ascendent-Zenit pe ecliptică, de-a lungul meridianelor ce unesc polii sferei cereşti. Acest sistem este unul din cele mai recente în domeniu (a fost publicat în 1995 în Polonia), fiind întâlnit şi sub denumirea de sistemul amfora.
8. sistemul Neo-Pophyry - este similar modelului pe care îl are la bază, cu excepţia faptului că împărţirea cuadrantelor nu se realizează în mod egal, ci din cele 3 case la care se divide un cuadrant, casa din mijloc va fi comprimată sau extinsă, după caz, în funcţie de mărimea arcului de cerc ocupat de cuadrantul respectiv (dacă acesta are peste 90°, casa va fi extinsă, iar în caz contrar, va fi comprimată).

       Casele astrologice se clasifică şi în personale (Casele I, V, IX), materiale (Casele II, VI, X), sociale (III,VII, XI), spirituale (Casele IV, VIII, XII). Semnificaţiile atribuite caselor astrologice de-a lungul timpului sunt sintetizate în tabelul următor: