marți, 6 octombrie 2015

Zodia Săgetător

În mitologie:
Încă din timpuri străvechi, babilonienii identificau semnul Săgetătorului cu zeul mesopotamian Nergal (respectiv, divinitatea Pablisag, în variantă sumeriană), simbol al solstiţiului de vară (dată la care constelaţia Săgetătorului este vizibilă deasupra liniei orizontului), aducător al sezonului secetos, fiind întruchipat în acest cult printr-un centaur înaripat, cu două capete - unul de panteră şi altul uman - şi un ac de scorpion deasupra cozii. Imaginea centaurului este prezentă şi în mitologia greacă, însă apar confuzii cu privire la identitatea jumătăţii ce se constituie ca şi arcaş. Astfel, potrivit unor izvoare istorice, Săgetătorul ar fi însuşi centaurul Chiron - fiul lui Saturn şi al Phylirei - astrolog, oracol, vindecător desăvârşit, îndrumător a numeroşi eroi, care, lovit de săgeata otrăvită a lui Hercule, alege să devină muritor pentru a surmonta durerea, nemurirea pierdută găsindu-şi ulterior mărturia în constelaţia Săgetătorului. Cu toate acestea, în realitate, Chiron îşi are echivalentul celest sub forma constelaţiei Centaurul. O altă legendă vorbeşte despre plasarea Săgetătorului pe boltă de către Chiron, pentru a le servi Argonauţilor drept călăuză în expediţia organizată de Iason la porunca lui Pelias - regele din Iolcus - şi care avea ca scop aflarea Lânei de Aur. Potrivit lui Eratostene, unele culturi vedeau în conturul înstelat oglindirea satirului Crotus, fiul lui Pan şi al Eufemei, care trăia pe Muntele Helicon, alături de muzele aflate în grija mamei sale. Cunoscut ca arcaş iscusit, Crotus era deopotrivă iniţiat în artele practicate de către divinităţile feminine. De asemenea, se spune că eroul ar fi inventat însăşi tragerea cu arcul, fiind considerat promotor al utilizării arcului cu săgeţi în vânarea animalelor. Satirul este considerat şi iniţiator al aplauzelor, ca formă de aclamare, de admiraţie, stârnită originar de cântările muzelor. Acestea din urmă, în semn de recunoştinţă pentru loialitatea protectorului lor, îi solicită lui Zeus transpunerea lui Crotus în chip etern în tării, în acest mod luând naştere constelaţia Săgetătorului. Săgeta arcaşului astfel imortalizat (linia virtuală dintre stelele δ şi λ Sagitarii) este orientată spre steaua Antares, supranumită inima Scorpionului, pregătită pentru a preveni un posibil atac al zodiei vecine asupra constelaţiei lui Hercule, aflată în apropiere sau pentru a răzbuna uciderea lui Orion de către Scorpion. Stelele mai luminoase ale Săgetătorului alcătuiesc asterismul Ceainicului, deasupra căruia o portiune mai densă a Căii Lactee creează impresia unor aburi ieşind din cioc.

În astronomie: 
  • Denumire latină: Sagittarius (abreviere SGR);
  • Simbol: ;
  • Poziţia pe cer:
    • ascensia dreaptă: între 17h 43m 12s şi 20h 28m 41s;
    • declinaţia: între −45° 16′ 39″ ş−11° 40′ 34″;
    • constelaţii învecinate: Vulturul, Scutul, Coada Şarpelui, Ofiucus, Coroana australă, Telescopul, Indianul, Microscopul, Capricornul (2 zodiacale);
  • Suprafaţa în grade pătrate: 867 grd² (locul 15 în rândul constelaţiilor);
  • Observare: între 55° lat. N şi 90° lat. S;
  • Trecere la meridian: 20.08, ora 21:00;
  • Stele strălucitoare (cu magnitudinea < 3):
    • ε SGR (Kaus Australis) - mag. 1,85;
    • σ SGR (Nunki) - mag. 2,08;
    • ζ SGR (Ascella) - mag. 2,61;
    • δ SGR (Kaus Maridionalis) - mag. 2,71;
  • Ploi de meteori cu radiantul în Săgetător:
    • nu sunt.
În astrologie:
  • Perioadă: 23 noiembrie - 21 decembrie;
  • Planeta guvernatoare: Jupiter;
  • Gen, calitate, element: semn masculin, mutabil, de foc;
  • Ziua săptămânii asociată: Joi (dat fiind faptul că Jupiter este planeta guvernatoare a Săgetătorului);
  • Relaţii cu alte zodii:
    • conjuncţie: Săgetătorul;
    • semisextil-vecinii Scorpionului: Scorpionul şi Capricornul;
    • sextil: Balanţa şi Vărsătorul;
    • cuadratură: Fecioara şi Peştii;
    • trigon: Leul şi Berbecul;
    • inconjuncţie: Taurul şi Racul;
    • opoziţie: Gemenii.
Destrămarea din temelii a Universului clădit de energiile specifice primei jumătăţi a Eclipticii atrage după sine transcenderea într-un anotimp al acalmiei, al neclintirii, al purificării realizate prin alchimia creată în contextul poposirii Soarelui în fascinantul semn al Săgetătorului, ultimul reprezentant al focului din rândul celor 12 zodii. Practic, începând de la acest nivel, astrul zilei pătrunde în aria celestă a desăvârşirii elementelor astrologice (mai întâi focul, urmat de pământ, aer şi, în final, apa), fiecare din fundamente ajungând la apogeul exprimării propriei esenţe în regimul ciclului care este cel mai adecvat în finalizarea procesului maturizării - în cazul Săgetătorului, ciclul mutabil, pe care îl împărtăşeşte, în acest sens, cu semnul Peştilor. Focul cunoaște o oarecare cumpătare în ultima sa formă de manifestare, pierzând în intensitate, impulsivitatea caracterisitcă elementului cedând în fața înțelepciunii acumulate de-a lungul gradelor parcurse deopotrivă de la zodiile Berbec și Leu. Are loc o descătușare a fundamentului ce stă la baza Săgetătorului, o eliberare a naturii primordiale, o expansiune a conștiinței, într-o formulă magică
          Calitatea de intermediar între Scorpion și Capricorn permite deducerea imediată a unor trăsături ale penultimei zodii mutabile. Astfel, rezultă o imagine tranzitorie (regăsibilă în rândul tuturor semnelor duale), născută din confluența cunoașterii transcendentale și a exacerbării patimilor cu rațiunea și pragmatismul ultim. Încadrarea Săgetătorului pe Ecliptică între cei doi vecini este redată și la nivel simbolic, reminisciențele Scorpionului fiind prezente sub forma acului conturat deasupra cozii centaurului din mitologie, în timp ce asocierea cu semnul Capricornului pornește de la consacrarea constelației echivalente drept zâmbetul cerului, un atribut care aduce mult cu spiritul ludic al zodiei precursoare. De asemenea, legendele despre centaurul Crotus - ocrotitor al muzelor și aclamator al talentelor acestora prin intermediul aplauzelor - își găsesc fărâma de adevăr în aprecierea de către nativi a artei, sub toate formele ei de existență precum și în veselia debordantă care însoțește fiecare întâlnire a acestora cu evenimentele culturale și sociale. Buna lor dispoziţie este nota distinctivă a reprezentanţilor zodiei, care le asigură detaşarea de natura vindicativă moştenită de la Scorpion, precum şi amânarea perfecţionismului ce se prezintă ca apanaj al Capricornului. Prin urmare, în ciuda tuturor slăbiciunilor ce decurg din poziţionarea pe Ecliptică, majoritatea Săgetătorilor reuşesc să îşi depăşească provocările convertindu-le cu măiestrie în bancuri pecetluite cu zâmbete de cele mai multe ori de neînţeles pentru cei din jur. 
       De atfel, planeta guvernatoare a Săgetătorului, care se constituie ca un al doilea punct de tangență cu semnul Peștilor, este Jupiter, supranumit și marele benefic, un izvor nesecat al optimismului și al sorților favorabili. Spre deosebire de Pești, care reprezintă domiciliu și pentru Neptun - planeta iluziilor și a decepțiilor - cei cu Soarele natal în Săgetător se bucură din plin de influențele nemijlocite ale unui corp ceresc cu impact considerabil. Jupiterieni în adevăratul sens al cuvântului, reprezentanții zodiei par să fie veșnic călăuziți de o stea norocoasă, de-a lungul neobositei lor căutări a unei filizofii de viață care să le asigure statornicia și împlinirea profesională. Cu toate acestea, aspirația lor se dovedește în final a fi doar o fată morgana, care le scapă printre degete, întrucât ea nu poate fi atinsă decât odată cu pătrunderea Soarelui în aria celestă a Capricornului. 
          Nevoia ascensiunii, resimțită de Săgetători, decurge din înțelepciunea cu care sunt înzestrate cu precădere cele patru zodii finale ale Eclipticii, ca și consecință a fructificării progresive a introspecției realizate începând cu semnul Fecioarei. Astfel, ultimul semn de foc deține o întreagă bibliotecă a trăirilor, culminând cu însăși experiența morții alegorice, sub inițierea Scorpionului, la care se adaugă propriile conflicte interioare (comune mutabililor), aducându-le pe bună dreptate statutul de mari gânditori ai zodiaculuiO asemenea consacrare a Săgetătorului este confirmată și de opoziția cu Gemenii, care reprezintă, în limbaj cosmic, mărturii ale adolescenței, ale pubertății și ale primelor incursiuni în universul intelectual. Practic, în acest caz, antiteza dintre cei doi reprezentanți mutabili are ca și punct de plecare domeniul studiilor, prin prisma căruia Gemenii devin neofiții însetați de cunoașterea dătătoare de libertate, simbolizând prima școală a vieții, în timp ce, prin contrast, Săgetătorii se prezintă ca absolvenți ai etapelor superioare de formare și perfecționare. Asemenea semnului opus, ultimii reprezentanţi ai focului resimt deopotrivă de-a lungul existenţei lor nevoia ardentă de libertate, de a îndepărta barierele impuse de societate, însă de această dată idealurile revoluţionare nu izvorăsc din pura curiozitate specifică neofitului, ci se extind la nivelul întregii comunităţi, având ca scop schimbarea perspectivei pe scară largă, în sensul abandonării tiparelor limitative, exprimarea artistică fiind considerată a avea un vast potenţial eliberator, alături de alte modalităţi aflate la îndemâna Săgetătorilor. Nativii sunt preocupați de problemele fundamentale ale societății, unii fiind implicați în politică, în finanțe, în funcțiile de conducere ale organizațiilor non-guvernamentale, încercând să se impună ca lideri în tot ceea ce întreprind.
       Arhetipul lor duplicitar, este, în fapt, mărturia unui legământ. Așadar, ca și în cazul zodiilor mobile anterioare, ceea ce la prima vedere pare a fi un portret al contrastelor, al polilor opuși, are la bază o relație de simbioză, o comuniune universală. În ceea ce privește Săgetătorul, ilustrat în legende ca și centaur (jumătate om, jumătate minotaur), aceasta se traduce prin legătura om-faună, afecțiunea nativilor pentru tot ceea ce înseamnă regnul animal fiind neîndoielnică. Compania ființelor necuvântătoare le trezește o bucurie vie, devenindu-le tovarăși pe cinste Săgetătorilor. Din rândul acestora din urmă se disting numeroși cunoscători ai lumii animale, cum ar fi biologi, veterinari, dresori etc. Însă vocațiile lor nu se opresc aici, întrucât simțul artistic înnăscut le pune la dispoziție șansa de a excela în egală măsură ca și scriitori, pictori, muzicieni, cineaști etc.
           Caracterul lor puternic, dar instabil este expresia veșnicului foc sălbatic din lăuntrul lor, care îi mână pe infinitele căi ale căutării stabilității, pentru care nativii sunt în stare să străbată pământul în lung și în lat, drumul vieții lor prefăcându-i în călătorii desăvârșiți ai zodiacului, înzestrați cu trăsături fizice pe măsură, amplificate de curaj. În ciuda acestor predispoziții, exsită Săgetători care tind să anuleze propriul tipar, emblematic pentru conceptul explorării, mergând până la sedentarism - caz atribuibil unor blocaje sau unor aspecte dizarmonice pe harta natală. 
          Sub aspectul sănătății, principalele afecțiuni la care Săgetătorii sunt predispuși decurg în mare măsură dintr-o triplă condiționare astrologică: situarea pe harta corpului uman, elementul caracteristic și calitatea semnului. Prin urmare, principalul punct vulnerabil al nativilor se găsește la îmbinarea simbolică a jumătăților întruchipate de imaginea centaurului, la nivelul liniei șoldurilor, respectiv, a coapselor, o regiune bine conturată și de cele mai multe ori mai pronunțată decât trenul superior. Este, totodată, o zonă deficitară și suprasolicitată de numeroasele drumuri la care Săgetătorii își supun organismul, majoritatea exceselor răsfrângându-se asupra articulațiilor coxofemurale, rezultând artroze, luxații etc. De asemenea, includerea în rândul semnelor de foc constituie premizele unor afecțiuni ale sistemului circulator, în special ale circulației periferice, dar nu numai. Natura duală și conflictele interioare specifice mutabililor pot provoca, în timp, uzura psihică a nativilor. În final, vecinătatea cu semnul Capricornului atrage după sine tendința spre supraponderabilitate, cazuri rare de boli ale sistemului digestiv, culminând cu diabetul.