miercuri, 1 aprilie 2015

Zodia Balanţă

În mitologie:
În astronomia babiloniană, Balanţa era cunoscută sub denumirea de MUL Zibanu, termenul semnificând scală, respectiv, balanţă, însă constelaţia reprezenta, deopotrivă, Cleştii Scorpionului în viziunea grecilor din antichitate. De asemenea, în limba arabă, zodia era desemnată ca fiind zubānā, cu înţeles identic cu cel grecesc, precum şi cu asocierile întâlnite în majoritatea limbilor semitice. Potrivit acestor credinţe străvechi, constelaţia Scorpionului i-ar fi împrumutat Balanţei stelele din alcătuirea celor doi cleşti, pentru a da naştere celor două braţe ale cântarului. Instrumentul era considerat obiectul de cult al zeului mesopotamian Şamaş, avându-l ca şi corespondent pe zeul Utu al sumerienilor, divinitate a Soarelui şi a justiţiei, prezentă atât în basoreliefurile panteoanelor akkadiene, cât şi în ale celor asiriene şi babiloniene. Există opinii potrivit cărora constelaţia ar simboliza congruenţa zilei şi a nopţii la trecerea Soarelui prin punctul autumnal (echinocţiul de toamnă), care s-a aflat în aria celestă ocupată de Balanţă, până în anul 729 î.H., trecând ulterior (datorită precesiei echinocţiilor) în semnul Fecioarei, unde se află şi în prezent. În mitologia romană, semnul zodiacal potretiza balanţa ţinută în mâini de către zeiţa Astraea, a dreptăţii, corelată cu Fecioara. Balanţa este menţionată în scrierile preotului şi istoricului Manetho (secolul al III-lea î.H), precum şi în cele ale astronomului şi matematicianului grec Geminus (secolul I î.H.), fiind totodată inclusă în cele 48 de asterisme ale lui Ptolemeu. Acesta identifica 17 stele în componenţa Balanţei, în timp ce Tycho Brahe îi atribuia constelaţiei 10 astre, iar Johannes Hevelius, 20. Balanţa este singurul semn zodiacal inanimat.


În astronomie:
  • Denumire latină: Libra (abreviere LIB);
  • Simbol: ♎;
  • Poziţia pe cer:
    • ascensia dreaptă: între 14h 21m 38s şi 16h 02m 17s;
    • declinaţia: între −29° 59′ 42″ şi -0° 28′ 27″;
    • constelaţii învecinate: Capul Şarpelui, Fecioara, Hidra, Centaurul, Lupul, Scorpionul, Ofiucus (2 zodiacale);
  • Suprafaţa în grade pătrate: 538 grd² (locul 29 în rândul constelaţiilor);
  • Observare: între 65° lat. N şi 90° lat. S;
  • Trecere la meridian: 20.06, ora 21:00;
  • Stele strălucitoare (cu magnitudinea < 3):
    • β LIB (Zubeneschamali) - mag. 2,61;
    • α LIB (Zubenelgenubi) - mag. 2,75;
  • Ploi de meteori cu radiantul în Balanţă:
    • Libridele de mai;
În astrologie:
  • Perioadă: 24 septembrie - 23 octombrie;
  • Planeta guvernatoare: Venus;
  • Gen, calitate, element: semn masculin, cardinal, de aer;
  • Ziua săptămânii asociată: Vineri (dat fiind faptul că Venus este planeta guvernatoare a Balanţei);
  • Relaţii cu alte zodii:
    • conjuncţie: Balanţa;
    • semisextil-vecinii Balanţei: Fecioara şi Scorpionul;
    • sextil: Leul şi Săgetătorul;
    • cuadratură: Racul şi Capricornul;
    • trigon: Gemenii şi Vărsătorul;
    • inconjuncţie: Taurul şi Peştii;
    • opoziţie: Berbecul.
Nevoia de explorare a spaţiului nemanifest, indusă de energia specifică Fecioarei, se materializează, odată cu tranzitul Soarelui în Balanţă, printr-un instinct natural de conservare, de a se supune legilor firii, având o intensitate demnă să echilibreze impulsul vital aflat diametral opus pe Ecliptică, întruchipat de Berbec. Un aer de toamnă se instaurează jucăuş peste peisajul cu reminiscenţe estivale, marcând debutul incontestabil al noului anotimp. În calitate de zodie ce îi urmează Fecioarei pe Ecliptică, Balanţa poate fi percepută ca şi concretizare a idealului de armonizare a contrastelor spre care zodia precedentă tindea doar, dând naştere unui portret mai stabil, mai bine conturat. Cu toate acestea, nativii păstrează un impuls permanent de a cumpăni cu multă precauţie toate situaţiile cu care se confruntă. Practic, semnul Balanţei este cel care aduce la numitor comun divergenţele existente între zodiile aflate la stânga şi la dreapta sa pe Ecliptică, atât pe cele aflate în imediata vecinătate, cât şi pe cele îndepărtate. Indispensabilitatea Balanţei în mozaicul zodiacal rezultă şi din intermedierea energiilor specifice Fecioarei şi Scorpionului, care o încadrează. Această situare permite accesul la o primă formă de cunoaştere a nativilor, care, priviţi prin prisma vecinilor, se dovedesc a fi atât caractere pure şi echilibrate, cât şi pasionale şi senzuale. Îmbinarea elementelor antitetice se realizează firesc, cu eleganţa specifică reprezentanţilor zodiei.
         Secretul celor cu Soarele natal în Balanţă este evitarea instinctivă a exceselor, indiferent care ar fi natura lor, precum şi fuga de vicii şi acumularea cumpătată a tuturor experienţelor de viaţă. Mai mult, sunt firi călite înnăscute, care trec cu uşurinţă peste majoritatea încercărilor, putând fi consideraţi lipsiţi de suflet de zodiile mai sensibile. Într-adevăr, simbolistica asociată semnului conturează specificul acestuia, în sensul că el devine reprezentant unic al domeniului inanimat al zodiacului, necesar pentru compensarea tumultului emoţional ce ia naştere de-a lungul Eclipticii. Cu toate acestea, contrar aparenţelor de impasibilitate, Balanţa vorbeşte, la un nivel profund, despre ceea ce înseamnă pace în limbajul energiei universale, despre stabilitate şi puterea de a face faţă intemperiilor destinului.
          În general, nativii sunt persoane credincioase, care se simt la adăpost în contextul practicării dogmelor, conform educaţiei primite. Preţuiesc tot ceea ce ţine de tradiţie, abătându-se rareori de la tiparele verificate de antecesori, întrucât aventurarea înspre noi orizonturi echivalează, în concepţia lor, cu pierderea statorniciei fără de care existenţa lor este compromisă. Prin urmare, spre deosebire de nativii Peşti, care sunt spirituali prin excelenţă, indiferent de forma îmbrăcată de aceasta, plutind într-o veşnică stare de abandon în faţa voinţei divine, Balanţele sunt cu precădere religioase, preferând o abordare instituţionalizată şi mai practică a sferelor inalte. Datorită adoptării unor principii de viaţă bazate pe asemenea valori, precum şi faptului că nativii evită să se consume în zadar, aceştia devin, statistic vorbind, reprezentanţi ai uneia din cele mai longevive zodii.
           Planeta guvernatoare a semnului zodiacal, Venus, permite înţelegerea Balanţei la un nivel complex, având în vedere şi faptul că Luceafărul are acelaşi statut şi în cazul Taurului, între cele două semne formându-se un aspect de inconjuncţie (adică un unghi de 150°), care presupune un maxim de incompatibilitate. Pornind de la acest considerent, se poate conclude că în drumul său anual pe Ecliptică, Soarele întâlneşte, în zone zone aproape diametral opuse, două relfexii diferite ale aceleiaşi realităţi referitoare la frumuseţe, feminitate, dragoste. Astfel, în timp ce Taurul exprimă o latură imediată a simbolisticii venusiene, în calitate de semn feminin, de pământ, Balanţa stă drept mărturie pentru spledoarea energiei specifce planetei, manifestată printr-un şablon masculin, de aer, greu aboradabil. În ambele cazuri, rezultatul este cu adevărat impresionant. În ceea ce priveşte Balanţele, nativii devin persoane rafinate, graţioase, distinse, calităţile lor fizice intrinseci căpătând un aer senin, lejer. Accentul cade, prin urmare, nu atât asupra trăsăturilor cu care sunt înzestraţi, ci cu precădere asupra modului în care acestea sunt puse în valoare. Stilul nativilor este marcat de contrastul dintre natura lor cardinală, care îi predispune la a fi conservatori, şi apartenenţa la zodiile de aer, ce presupune nonconformism. Astfel, deşi ei tind spre adoptarea unei atitudini detaşate, spre acceptarea curentelor ideologice inovatoare, cardinalismul lor nu le permite desăvârşirea în acest sens, întrucât nativii se vor lovi în permanenţă de o oarecare rezistenţă născută din frica de a-şi compromite echilibrul. Iubirea este, de asemenea, exprimată diferit de la un semn la altul. Deşi ambele zodii sunt mărturii ale romantismului venusian, fiind precaute în privinţa sentimentelor şi căutând împlinire adevărată pe plan afectiv, Taurii se dovedesc a fi mai fragili şi mai profunzi în relaţii, în contrast cu Balanţele, care nu admit să îşi piardă capul după cineva. Cei din urmă au nevoie în permanenţă de confirmarea sentimentelor partenerilor, faţă de care se exteriorizează adesea într-un mod parental şi autoritar, considerând că normele după care se ghidează sunt cele mai sigure.
        Sub aspect financiar, se confirmă impresia de stabilitate imperturbabilă, care le este caracteristică nativilor. Reprezentanţii semnului scalei se dovedesc a fi extrem de vigilenţi şi în această privinţă, astfel încât cu greu pot fi manipulaţi de către cei din jur. De asemenea, îşi investesc resursele financiare cu maximă chibzuinţă, cheltuielile inutile fiindu-le cu totul străine. Sunt văzuţi adesea ca persoane avare, însă ei sunt, în general, doar caractere calculate în tot ceea ce întreprind, căutând în permanenţă un beneficiu real pe termen lung. Ataşamentul faţă de sfera materială este unul aparent, Balanţele simţindu-se constrânse să dobândească un control deplin şi asupra acestui aspect, la fel ca asupra oricăruia.
        Conflictele interioare ale celor cu Soarele natal în semnul Balanţei sunt reductibile la o stare de inconstanţă, resimiţită pe unul din planurile existenţiale. Dacă o asemenea situaţie nu poate fi acceptată şi compensată în timp util, ea poate duce la extinderea - uneori ireversibilă - a dezechilibrului, lăsând în final amprente adânci în personalitatea puternică a nativilor, care se pot trezi peste noapte animaţi de principii complet opuse celor avute în prealabil. Întregul arsenal pus în slujba idealurilor înalte, a corectitudinii, va fi convertit, în acest caz, într-un mecanism implacabil al degradării, al sfidării tuturor reglementărilor, cu o perseverenţă la fel de impresionantă precum cea întâlnită în rândul Balanţelor ce se află în slujba binelui suprem. Astfel, din expresii ale faţetelor plăcute regăsite de-a lungul Eclipticii, ei devin un cumul de trăiri negative, traduse prin atitudini duşmănoase, violente, răzvrătite, ce aduc mult, la prima impresie, cu un hibrid alcătuit din frustrarea specifică Fecioarelor, precum şi din spiritul vindicativ al Scorpionilor.
            Sub aspectul sănătăţii, Balanţele sunt asociate pe harta corpului uman cu zona rinichilor şi a glandelor suprarenale, organe în care este înmagazinată energia vitală primordială, indispensabilă existenţei. Potrivit medicinei tradiţionale chinezeşi, la jumătatea distanţei dintre cei doi rinichi se află Ming Men, poarta vitalităţii, văzută ca un cuptor aşezat între două căldări cu apă, reprezentate de rinichi. Balanţele, în calitate de semne de aer, se constituie ca un echilibru între aceste elemente, împiedicând excesele. Totodată, rinichii sunt răspunzători şi de activitatea sistemului reproducător, făcându-se, astfel, trecerea la următorul semn zodiacal, cel al Scorpionului, care simbolizează această regiune anatomică. Pe baza acestor considerente, afecţiunile la care nativii sunt expuşi ţin de mai multe sisteme de organe, cum ar fi sistemul excretor (infecţii ale tractului urinar, colici renale, nefrite), sistemul reproducător (disfuncţii la nivel genital), precum şi sistemul respirator, dat fiind că sunt reprezentanţi ai aerului (bronşite, pneumonii etc).